only time...

După ce străbaţi un drum şerpuit, ascuns între câteva stânci a căror vârfuri răzleţe ating cerul, ajungi şi în localitatea hunedoreană Băiţa. Aşezarea nu este foarte departe de Deva, să tot fie vreo 20 de kilometri. Casele sunt „aranjate” de o parte şi de alta, pe o vale îngustă. Odată ajuns în acest loc, ai impresia că ai trecut printr-o poartă a timpului şi ai pătruns pe întinderea unui alt tărâm, în urmă cu vreo câteva secole. Asta pentru că aceste locuri încă mai păstrează urmele unei civilizaţii demult apuse. Liniştea care domneşte peste această aşezare este, la un moment dat, spartă de glasul armonios şi cristalin al unui clopot. Un sunet aparte care vine ca o binecuvântare asupra acestei micuţe localităţi. Îţi ridici privirea şi vezi o bisericuţă veche cu tencuiala scorojită, al cărei turn adăposteşte cel mai vechi orologiu din judeţul Hunedoara. „Ceasul de pe vremea Mariei Tereza”, cum l-au botezat localnicii din Băiţa, este vechi de peste două sute de ani şi de când a fost construit nu a contenit să indice trecerea timpului.

Povestea bisericii romano-catolice din Băiţa şi a ceasului din turn s-a cam pierdut în negura timpului. Puţini sunt cei care mai pot mărturisi şi celorlalţi tainele pe care le ascunde această falnică clădire. Alfred Eisler este unul dintre ei. Bătrânul are 76 de ani şi are grijă de orologiu de mulţi ani. Să tot fie vreo trei decenii de când face acest lucru. Omul ne povesteşte cu drag mica „istorioară” a orologiului. Biserica romano-catolică, cea care adăposteşte ceasul, a fost sfinţită în anul 1798, dar după cum spune bătrânul, ea a fost construită mult mai repede din contribuţia comunităţii catolice. În acele vremuri, obiceiul minerilor era să doneze bisericii bani sau obiecte de cult de fiecare dată când găseau cantităţi importante de aur în mină. „Iniţial, biserica a fost ridicată fără turn. Oamenii au contribuit foarte mult la construirea turnului. Ştiţi cum a fost? În locul unde astăzi este Băiţa, atunci era un lac, lacul Ursului. Când stâncile de la intrarea din comună s-au erodat, apa s-a retras şi oamenii au venit aici şi şi-au construit casele. Tot atunci a fost ridicată şi biserica. Lumea lucra la mină, în arendă sau cum se spune, iar când găseau aur, îl donau şi făceau pentru biserică”, povesteşte Alfred Eisler, cel care îngrijeşte biserica şi ceasul. Aşa a fost înălţată vechea biserică din Băiţa, cu turnul ei înalt în care stă ferit „ceasul de pe vremea Mariei Tereza”. Patronul spiritual al bisericii este Sfântul Ioan de Nepumuc. Legenda spune că, în acele vremuri, acesta era un preot care a fost ucis de rege. „Se spune că, regele i-a tăiat limba pentru că nu a vrut să-i spună ce se spovedea regina. O bucată din limba Sfântului se află în altarul nostru”, ne spune Eisler.
(http://www.replicahd.ro/images/replica232/rep2.htm)