Sarmisegetuza

Sarmizegetusa Regia (= cea regească), situată în satul Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Denumirea de Sarmizegetusa a apărut în inscripţiile antice şi la autorii din acea vreme şi sub alte forme cum ar fi: Zermizegetusa sau chiar Sarmazege. Numele este în mod sigur unul dacic, dar care a fost păstrat în forme fonetice variate ale limbilor: greacă şi latină.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Nu se cunoaşte pronunţarea din limba dacică în mod cert şi nici sensul cuvântului. Atât Constantin Daicoviciu în lucrarea "Ulpia Traiana", cât şi Liviu Mărghitan în "Civilizaţia geto-dacilor" prezintă teoria profesorului Ion I. Russu care spune că numele este compus din două elemente de bază: zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate), terminându-se cu un determinativ şi având înţelesul de "Cetatea de pe stâncă", "Cetatea înaltă", "Cetate de palisade (construită) pe înălţime (sau stâncă)". Deoarece Sarmizegetusa iniţial nu era o fortificaţie militară, ci o locaţie religioasă şi civilă, etimologia trebuie luată în considerare cu anumite rezerve. Se poate ca numele să fi arătat chiar sacralitatea acelui loc, sau faptul că era o cetate regească, la origine. O altă teorie spune că numele ar însemna: "aşezarea sarmaţilor şi a geţilor" de la termenii: sarmis et getusa din latină , însă aşa cum a arătat profesorul Ion I. Russu numele este unul dacic şi nu latin. Mai mult, istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu spun că aceia "care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaţilor n-au niciun temei istoric" . Trebuie precizat că încercările de a afla semnificaţia numelui Sarmizegetusa a generat teorii care rămân doar la stadiul de ipoteze.

Cetatea de pe Dealul Grădiştei este cea mai mare dintre fortificaţiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălţime, fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei, şi cuprindea şase citadele.

Fortăreaţa, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conţinea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante şi mari sanctuare circulare dacice se află şi Calendarul Circular.

Zidul cetăţii avea 3 m grosime şi o înălţime de aproximativ 4 - 5 m în momentul finalizării construcţiei lui. Deoarece zidul care îngrădeşte o suprafaţă de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălţimii, cetatea are o configuraţie mai neobişnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află pe o suprafaţă de 3 km o întinsă aşezare civilă în care se observă foarte multe locuinţe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apă. La 100 de metri spre est, în dreptul porţii cetăţii, din acelasi punct cardinal, se află sanctuarele, care au forme şi mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, care fusese legată de poarta aminită anterior printr-un drum pavat. Nu se ştie dacă erau 7 sau 8 sanctuare patrulatere, deoarece ele au fost avariate de romani în timpul ostilităţilor şi nu se poate aprecia dacă era un singur sanctuar mare sau două mai mici construite foarte aproape. Sanctuarele circulare sunt doar două. Se remarcă şi pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc. Obiectele de dimensiuni reduse, găsite la Grădiştea Muncelului sunt de forme şi dimensiuni diferite. Ies în evidenţă un vas cu o inscripţie in limba latină, „DECEBALVS PER SCORILO”, nişte blocuri de calcar cu litere greceşti şi monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.

Civilii locuiau pe lângă fortăreaţă, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidenţele lor, adusă prin ţevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedeşte că societatea Dacică avea un standard înalt de viaţă.

(Wikipedia)